Personal Training

Lucrez în zona de pregătire fizică de mai mulți ani, colaborând atât cu sportivi și echipe de baschet, cât și cu peste 150 de persoane care și-au dorit să își îmbunătățească stilul de viață, condiția fizică și nivelul de energie.

În trecut, am fost preparator fizic pentru echipa națională de baschet a României (seniori și U20), precum și pentru CS Dinamo București, unde am lucrat timp de două sezoane complete, ocupându-mă de pregătirea fizică a sportivilor pe tot parcursul sezonului competițional.

Experiența mea din sportul de performanță, combinată cu pregătirea în strength & conditioning, nutriție și mental coaching, îmi permite să ofer o abordare completă, adaptată fiecărei persoane.

Lucrez atât individual, cât și în grupuri, iar obiectivul nu este doar progresul fizic, ci și dezvoltarea unei relații mai bune cu propriul corp, disciplină și consistență pe termen lung.

Indiferent dacă îți dorești să slăbești, să îți crești performanța sau pur și simplu să te simți mai bine în corpul tău, programele sunt construite în funcție de nevoile și obiectivele tale.